Reșițenii sunt așteptați la cea de a III-a ediție a Festivalului de Film

film

În perioada 3-5 septembrie, cele mai recente filme premiate și apreciate de publicul din întreaga lume vor rula în premieră la Reșița, în trei locații din oraș, în cadrul celei de-a III-a ediții a Reșița Film Festival. Mai mult decât atât, cele mai multe proiecții ale filmelor românești se vor încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri la care publicul este invitat să dezbată subiectul filmului împreună cu realizatorii lui (regizori, producători și actori).

Reșița Film Festival este organizat de Primăria Reșița, în colaborare cu Transilvania International Film Festival (TIFF), și se înscrie în seria de evenimente „Reșița – 250 de ani de foc nestins”.

Masca este obligatorie pe toată durata proiecției. Evenimentul va avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul festivalului

Vineri, 3 septembrie: 18:00, Palatul Cultural: Lecții de persană (r. Vadim Perelman); 20:30, Centrul Civic: Neidentificat (r. Bogdan George Apetri); 20:30, Parcul Tricolorului: Luca (r. Horațiu Mălăele);

Sâmbătă, 4 septembrie: 15:30, Palatul Cultural: Copacul dorințelor (r. Andrei Huțuleac); 18:00, Palatul Cultural: După 40 de zile (r. Andrei Gruzsniczki); 20:30, Centrul Civic: Complet necunoscuți (r. Octavian Strunilă); 20:30, Parcul Tricolorului: Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay);

Duminică, 5 septembrie: 15:30, Palatul Cultural: Petite Maman (r. Céline Sciamma); 18:00, Palatul Cultural: Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea); 20:30, Centrul Civic: România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache); 20:30, Parcul Tricolorului: Noaptea regilor (r. Philippe Lacote).

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 2 =