Reşiţenii vor circula cu tramvaie fabricate în Turcia!

TRAMVAI TURCIA

Turcii de la compania Durmazlar Makine au fost singurii care au depus oferta la licitaţia organizată, la începutul anului, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru achiziţia celor 13 tramvaie destinate transportului public în municipiul  Reşiţa.

Vorbim de un număr de 13 tramvaie bidirecţionale, cu o lungime fiecare de 18 metri, cu o capacitate de transport totală de minim 92 locuri, din care 28 pe scaune, ce vor asigura transportul public de călători în municipiul reşedinţă de judeţ. Garanţia funcţionării tramvaiului este de minim cinci ani sau de minim 350.000 de kilometri parcurşi.

Valoarea totală a contractului este de aproape 25 de milioane de euro, iar finanţarea se face din bani europeni, prin Programul Operaţional Regional.

Reamintim că luna trecută, Primăria Reşiţa şi ADR Vest au semnat contractul de finaţare pentru tronsonul de linie dublă cuprins între zona Kaufland şi Triaj, în lungime de 3,7 kilometri. (Foto: infobus.pl)

5 1