Restricţii de circulaţie la sfârşit de săptămână în mai multe judeţe, Caraş-Severin se numără printre ele

drum

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara au anunţat că în zilele de sâmbătă şi duminică se vor institui restricţii de circulaţie în mai multe judeţe, printre care şi Caraş-Severin, vizând autovehiculele cu un tonaj mai mare de 7,5. Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

„Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale“, au declarat reprezentanţii DRDP Timişoara.

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi anunțuri, în funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + 18 =