Reuniunea Centrelor de tineret din Episcopia Caransebeşului

popi

În Sala de Festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial din Caransebeș a avut loc marți, 2 februarie, la Praznicul Întâmpinării Domnului, Reuniunea Centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului.

La eveniment au luat parte delegații compuse din tineri, preoți și profesori coordonatori de la cele 16 centre catehetice și de tineret, precum și reprezentanți ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de reprezentanții Sectorului social-filantropic, misionar și activități cu tineretul al eparhiei, informează Episcopia Caransebeşului.

În deschidere, PS Lucian a decernat diplome omagiale cu medalie din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru şapte preoți care s-au remarcat în toate activitățile desfășurate cu tinerii și copiii în anul 2020. Episcopul Caransebeşului a oferit celor şapte preoți „Diploma omagială 2020” și „Medalia Anului omagial al pastorației părinților și copiilor în Patriarhia Română”, semnate de Preafericitul Patriarh Daniel.

Evenimentul a avut dublu rol, fiind un moment de bilanț al activităților cu tinerii din anul 2020 pe de o parte, dar și de planificare a activităților din acest an, pe de altă parte.

În prima parte a întâlnirii au fost transmise scurte mesaje din partea delegațiilor participante, în paralel fiind vizionate colaje cu fotografii de la principalele activități derulate în centre în anul 2020.

A urmat prezentarea unui material video care a ilustrat retrospectiva activităților derulate de ATOR Banatul de Munte în anul 2020 și mesajul transmis celor prezenți de către voluntarii asociației. Manifestarea a cuprins și un scurt moment artistic.

După mesajul de final, PS Lucian le-a oferit cărți, icoane și alte daruri celor aproximativ 50 de tineri participanți la acest eveniment, organizat în contextul Zilei Mondiale a Tineretului Ortodox, 2 februarie. (Foto: Episcopia Caransebeşului)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =