Revoluţie şi Tria…non!

Marcăm 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. O revoluție cu multe semne de întrebare legate de grupurile sau grupările care au parazitat mișcarea revoluționară din România acelor ani, care s-au implicat în crearea atmosferei, în aprinderea scînteilor, dincolo de politica imbecilă promovată de Partidul Comunist Român. Că URSS și Ungaria vecină şi prietenă au stimulat efervescența revoluționară din România comunistă nu mai e nici un secret.

Astăzi, știm cu certitudine că încă din 1987 PCUS a dat voie Ungariei să abordeze o politică agresivă la adresa României, iar iredentismul maghiar și-a dat frîu liber imaginației, ghidat de vechea politică revizionistă. Liderii maghiari, fie ei comuniști, liberali sau naționaliști, nu au uitat niciodată Trianonul! Așa se face că în decembrie 1989 Ungaria a depus toate eforturile pentru declanșarea unui război la frontiera de vest a țării. Și Nicolae Ceaușescu știa acest amănunt, iar alarma de luptă a Armatei României tocmai pentru asta s-a dat! Ungaria dorea declanșarea și internaționalizarea conflictului, dorea atragerea în joc a Pactului de la Varșovia și NATO, în ideea că minoritatea maghiară se află în pericol. Nu mai insist, cine e curios să afle detalii poate studia arhiva documentelor din acea perioadă!

În aceste condiții, nu este deloc întîmplător că reședința pastorului reformat Tokes Laszlo – dovedit agent de influență al serviciilor de informații maghiare! – a fost pichetată, într-o proporție importantă, cu agenți maghiari veniți la Timișoara cu trenul, în special din Oradea și Arad, dar și de la Tîrgu Mureș și Zalău!

În acest context, mie, ca român, prezența la Timișoara în 14 decembrie 2019 a premierului maghiar Viktor Orban mi se pare o nemernicie! Nu pentru gestul politicianului maghiar, ci pentru hidoșenia politicii externe a Țării mele! Premierul de la Budapesta a punctat faptul că ungurii sînt pregătiţi ca, împreună cu românii, să construiască o nouă Europă Centrală care să fie una dintre cele mai competitive zone din lume.

„În anul 1956, românii au fost cei care au sprijinit mişcările populaţiei din Ungaria care s-a revoltat împotriva sistemului comunist (…) Corecţia comunismului nu este posibilă decît prin revolta popoarelor. Popoarele din Europa Centrală au ştiut că libertatea nu o vor primi niciodată ca un dar de la marile puteri. Dacă i-am fi aşteptat pe occidentali, am fi în continuare sub ocupaţia trupelor sovietice, dar noi am vrut viaţă liberă (…). În calitate de premier al Ungariei spun că văd şanse nemaipomenite ca în viitor românii şi maghiarii să aibă ţeluri comune. Noi, maghiarii, vrem să ieşim din acea situaţie în care să fim în linia a doua a Europei. Vrem să ne numărăm printre ţările europene unde este cel mai bine să trăieşti, să munceşti. Ungaria vrea să rămînă una dintre ţările cele mai sigure din lume. Noi, maghiarii, credem că acest ţel poate fi mai uşor de înfăptuit împreună decît de unul singur. Sîntem gata ca împreună cu românii să construim o nouă Europă Centrală, care să fie una dintre cele mai competitive din lume. Oraşele să fie legate prin cale ferată rapidă, cu locuri de muncă”, a afirmat Viktor Orban.

Premierul Ungariei a mai subliniat că deşi există sceptici în această privinţă, „dacă facem front comun, va fi posibil”.

Un discurs moderat, chiar bun, cu priză la ambele etnii! Nu îl pot separa, însă, de revizionismul maghiar imprevizibil în contextul marcării, anul viitor, a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, pentru care Ungaria se pregătește serios, de multă vreme, nu cum au pregătit oficialii români Centenarul…

Tratatul de la Trianon a fost semnat din partea României de dr. Ion Cantacuzino şi Nicolae Titulescu. Tratatul de pace de la Trianon prevedea la articolul 45: Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27 partea II (Fruntariile Ungariei) şi recunoscute prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scop de a regulariza afacerile actuale, ca făcînd parte din România”. La art. 74 se preciza: „Ungaria declară de pe acum că recunoaşte şi primeşte fruntariile Austriei, Bulgariei, Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven şi ale Statului Ceho-Slovac, astfel precum aceste fruntarii vor fi fixate de către principalele Puteri Aliate şi Asociate”. La negocieri, în presa internaţională au fost strecurate numeroase articole prin care era contestat dreptul la autodeterminare al popoarelor, cerându-se menţinerea „Ungariei Mari”.

Aceste precizări se cereau făcute, pentru că şi astăzi, după atîţia ani, propaganda maghiară revizionistă susţine că problema graniţelor Ungariei n-a fost dezbătută serios si că, din această cauză, Ungaria a fost pusă în faţa unui fapt împlinit, Tratatul de la Trianon fiind în realitate un dictat. Guvernul maghiar a elaborat o lege, numită „Legea statutului”, care prevede ajutorarea tuturor maghiarilor aflaţi dincolo de graniţele Ungariei, lege care încalcă legislaţia europeană (prevederile „Tratatului de la Nisa”), privind egalitatea cetăţenilor europeni şi nediscriminarea lor pe baza vreunui criteriu.

Se poate spune că, după Trianon, extremismul maghiar a antrenat Ungaria, ca stat, în cea mai puternică şi mai josnică acţiune revizionistă. O acţiune îndreptată împotriva tuturor vecinilor, dar în primul rînd împotriva României.

Anul 2020 se anunţă a fi o provocare pentru politica externă a Budapestei în relaţia sa cu statele vecine, într-un context în care proiectul “Trianon 100 – Elan”, lansat de Academia Ungară de Ştiinţe, sub sprijinul direct al regimului maghiar, se arată a nu fi privit cu încredere de către statele limitrofe Ungariei. Sentimentele sînt exacerbate şi de poziţiile regimului Viktor Orban, prin promovarea unei viziuni iliberale concomitent cu o politică de apropiere faţă de Federaţia Rusă, stat care prin propria sa doctrină de securitate cataloghează NATO drept o ameninţare directă, modificînd totodată graniţele vecinităţii sale apropiate prin forţă militară, aşa cum a fost cazul anexării Peninsulei Crimeea. Mai mult, Moscova este un susţinător direct al regimurilor separatiste din Abhazia, Osetia şi estul Ucrainei.

Subiectul poate fi tratat în toate nuanţele sale cele mai fine, dar în linii mari, maghiarii din România nu mai revendică unificarea cu Ungaria, chiar dacă nostalgia vechii patrii rămîne. În termeni psiho-politici, maghiarii au acceptat fără echivoc realitatea şi am putea spune că au depăşit starea depresivă, reorientîndu-se către obiective mai mici şi mai realiste, cum ar fi bunăoară autonomia. Doliul a fost în termeni freudieni consumat şi dacă continuă să fie celebrat este mai mult pentru a întreţine viu sentimentul identitar aflat în pericol de atenuare.

Totuși, academicianul Ioan Aurel Pop a anunțat că departamentul Trianon 100, creat de Executivul de la Budapesta, a dus o campanie care să submineze acțiunile României de aniversare, în anul 2018, a Marii Uniri.

“În limba maghiară și în limbi de circulație internațională, nu și în limba română, s-au distribuit informații care pregătesc opinia publică pentru ceea ce va urma. Opinia publică anglofonă și hispanofonă a aflat că istoria românilor este istorie recentă, că românii fac parte dintre popoarele fără istorie, că termenul de valah nu este sinonim cu cel de român – idee prezentă de altfel și în Serbia, că Ardealul nu este România – pentru că face parte din România de mai puțin de 100 de ani și are legături istorice cu Ungaria decît cu România, că ungurii sînt civilizatorii bazinului carpatic. Pe Iancu de Hunedoara l-ar fi chemat de fapt Ioan de Hunedoara pentru că de fapt îl chema Ianoș, iar transilvănenii n-ar fi dorit Unirea, iar aceasta s-ar fi făcut peste capul lor” – acestea sînt unele dintre ideile puse deja în circulație de propaganda ungară.

În acest context, venirea premierului ungar Viktor Orban la Timișoara înseamnă, pentru mine, și inaugurarea simbolică a Anului Trianonului! Ca de obicei, Klaus Werner Iohannis tace magistral pe acest subiect!