Rezultate excelente pentru alergătorii caransebeşeni, la Timişoara

atletism timisoara 1

La sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul de pe malurile Begăi a avut loc competiţia Timişoara SportGuru 21k, întrecere la care Caransebeşul a fost reprezentat de patru sportivi.

În cursa de 10 kilometri au alergat fraţii Baltariu. Cursa întreagă a măsurat 10,7 km, Ionuţ ocupând locul I la categoria de vârstă 14-19 ani şi locul 18 la general, terminând traseul în 39 min. 08 sec., primii 10 km parcurgându-i în 36 min. 32 sec., ceea ce înseamnă un timp foarte bun pentru vârsta lui şi record personal, iar Mihai a obţinut locul III la categoria 14-19 ani şi 48 la general, cu 44 min. 24 sec. după 10,7 km.

La fete, Adela Dumitrescu s-a clasat pe locul III la elite, respectiv locul 21 la general, cu timpul de 39 min. 21 sec., iar la semimaraton, Alina Preda, cu timpul de 1 h 34 min. 16 sec., a ocupat locul II la categoria de vârstă 30-39 ani, locul 11 la feminin, unde au participat şi elitele, şi poziţia 85 la general, feminin + masculin.

Adela Dumitrescu este antrenată de prof. Gabriel Brănişteanu, iar Ionuţ Baltariu, Mihai Baltariu şi Alina Preda sunt pregătiţi de Călin Dragomir, de la C.S.M. Caransebeş.

„Toţi sportivii au făcut curse foarte bune şi pot să spun că e un început frumos de an, mai ales pe sezon de aer liber”, ne-a spus Călin Dragomir.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 11 =