România educată
Educată? Onestă? Optimistă? Miserupistă!
Sigur, Școala românească, poate, a păcătuit mult în ultimii 30 de ani, față de multe generații de elevi și față de viitorul Națiunii. Programe școlare inadecvate vremurilor în care trăim, construite la nivel de minister, clientelar, croite după corpul profesoral și nu după nevoile și necesitățile perioadei. Singurele reforme vizibile se referă strict la ciuntirea și, uneori, batjocorirea unor materii clasice, precum Limba română sau Istoria. Inovația nu și-a făcut loc. Și nici cu primenirea serioasă a cadrelor didactice nu ne-am descurcat prea bine. Să mă ierte dascălii dedicați, profesorii tineri cu dragoste pentru catedră și meserie care, însă, împart același statut cu suplinitorii, mulți dintre ei cu mari carențe educaționale! Nu mai vorbesc de numărul insuficient de cadre didactice. Indiferent de… calitate!
Pandemia asta nenorocită i-a făcut pe politruci să exulte și să declame instituirea Erei tehnologice în învățămînt. Școala on-line este o dovadă de evoluție la Secolul 21 etc. Prostii! Fiecare zi ce trece, din martie încoace, ne dovedește că școala on-line este DOAR o lozincă în timp ce dezastrul ne așteaptă după colț! Sigur, nici o țară din lume nu a fost pregătită pentru școală on-line, însă politicienii din unele state sînt onești și recunosc că sistemele lor de educație nu sînt pregătite pentru această provocare uriașă. Spania, de exemplu! În România, clasa politică are apucături criminale și ucide, cu zîmbetul pe buze, viitorul Națiunii! Mințind, așa cum o face de ani de zile, în toate domeniile! Aș putea spune că acest genocid educațional este deliberat!
Cîteva informații succinte, cît se poate de locale, care mi-au declanșat revolta. La un moment dat, sinistrele Anisie și Ţurcan anunțau că „Guvernul lui” a rezolvat problema tabletelor lipsă la nivel național, emițînd, în limba română modernă și aproximativă, sume uriașe destinate acestei întreprinderi. Ei, ce să vezi? La licitațiile organizate zonal, Zona de Vest nu a avut nici un ofertant, în condițiile în care numai în județul Caraș-Severin există un deficit de peste 4.000 de tablete!!! 4.000!!! Să nu mai vorbesc de faptul că unul dintre programele utilizate pentru școala on-line, TEAMS, este extrem de complex și mare mîncător de memorie și bandă, deci, nu toate tabletele contabilizate ca existente îl pot utiliza, ci doar cele produse după 2019! Să nu mai vorbesc de lipsa internetului în anumite zone rurale și nu numai. Să nu mai vorbesc de faptul că majoritatea NU dispune de internet nelimitat. Să nu mai vorbesc de faptul că nici o școală din România NU dispune de o “țeavă de internet” suficient de groasă cît să ducă 10/20 de dascăli simultan. Și alte, și alte problem tehnice la care nici nu mă gîndesc pentru că nu sînt de specialitate și habar nu am despre ele.
Din punct de vedere uman, lucrurile stau la fel de “bine” pentru România educată. Copii singuri, fără părinții plecați la muncă în străinătate, bunici depășiți de tehnologie, elevi nesupravegheați la ore, la accesări on-line, aruncați practic pradă facilă rețelelor infracționale din mediul on-line. Nu vorbesc nimic de fundamentarea cunoștințelor acumulate la ore, dacă acestea există!
De partea cealaltă, dascălii dedicați suportă un program infernal, cu 10/15 clase zilnic, împărțite în două, cu programe diferite, cu metode diferite, cu evaluări, cu corectarea evaluărilor, cu zeci de cursuri încărcate zilnic în TEAMS, ceea ce face ca programul de lucru să înceapă pe la ora 6 dimineață și să se încheie seara tîrziu…
Sigur, România educată cere sacrificii din partea TUTUROR, însă! Înaintea declarării oficiale a genocidului educational în România, vă cer, imperativ, vouă, bipezilor politici, cel mai important sacrificiu: ONESTITATEA!!!
Fiți onești și recunoașteți că NU sîntem pregătiți. Cam pentru nimic! Dacă încercăm să căutăm factorii sociali care pot genera insecuritate naţională, vom observa că descoperim un triunghi, cu geometrie variabilă. În vîrful acestuia se regăseşte starea accentuată de sărăcie a societăţii, iar la bază accesul limitat, sau restricţionat, la educaţie şi sănătate! Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Bipezii politici, însă, se fac părtaşi la această eşuare socială. Pe termen foarte lung!