Romeo Dunca: „Oamenii să stea liniștiți. Îmi pare rău că nu am putut să rezolvăm atât de repede toate problemele județului“
În urma ședinței de ieri a Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, președintele instituției, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit și despre starea drumurilor din județ. Astfel, potrivit declarațiilor sale, până în luna iunie se va asfalta o porțiune de trei kilometri la Gârnic.
„Am fost, am făcut o evaluare acolo. Avem o concluzie și rezultatul acestei concluzii este că vom asfalta o porțiune de trei kilometri și vom asfalta și acea porțiune de drum calamitat, dar este important să asfaltăm o altă bucată de drum care dă tot în Gârnic“, a declarat Dunca.
În ceea ce privește drumul dintre Oravița și Ciudanovița, reparat recent de localnicii care nu au mai suportat starea carosabilului, președintele Consiliului Județean a declarat: „Vom interveni și acolo. Am invitat consilierii pe săptămâna viitoare, deci până la ședința următoare, să venim cu niște planuri, cu propuneri să vedem unde anume, în afara drumurilor unde deja am alocat parte din sume, unde mai trebuie să intervenim și pe lângă modernizarea drumului de doi kilometri de la Ciudanovița, la care veți vedea că la ședința următoare vom aloca bani pentru a începe procedura de licitație, ne vom ocupa și de reparația acestui segment. Oamenii să stea liniștiți. Mie îmi pare rău că nu am putut să rezolvăm atât de repede toate problemele județului”