Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin, a predat ștafeta lui Alin Nica pentru șefia Consiliului pentru Dezvoltare Regională
Începând de ieri, Consiliul pentru Dezvoltare Regională are un nou președinte, pe parcursul următorului an, Alin Nica se va afla în fruntea organismului ce coordonează activităţile de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. El îi succede lui Romeo Dunca, președintele C.J. Caraș-Severin. Tot pentru o perioadă de un an, vicepreședintele CDR va fi Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Conform statutului CDR Vest, președintele și vicepreședintele nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ. Cele două funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene. Tot la ședința CDR au fost aleși reprezentanții unităților administrativ-teritoriale în Comitetul de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021 – 2027. Este vorba de Ioan Popa – primarul municipiului Reşiţa, Dan Bobouţanu – primarul municipiului Hunedoara, Petru Antal – primarul oraşului Pecica și Dănuţ Groza – primarul oraşului Sânnicolau Mare.
„Le mulțumesc colegilor din consiliu pentru încredere și sper să mă ridic cel puțin la nivelul domnului Dunca, cel care a condus lucrările CDR în acest an”, a declarat Alin Nica, imediat după numire.