Romi și elvețieni, la Primăria Caransebeș

delegatii

La sfârşitul săptămânii trecute, primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, s-a întâlnit, la sediul municipalității, cu conducerea Partidului Phralipe al Romilor, precum și cu reprezentanții comunității rome din Caransebeș, cu care a discutat despre soluțiile necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale multora din membrii acestei comunități.

Edilul a spus că administraţia locală derulează deja un proiect amplu pentru comunitățile defavorizate care va fi dus la bun-sfârșit și cu ajutorul celor din comunitatea romă.

În aceeaşi zi, Felix Borcean i-a primit şi pe reprezentanții Asociației „Viitor pentru România” din Elveția, pe care i-a asigurat de tot sprijinul municipalității în proiectele pe care elvețienii le derulează în municipiul Caransebeș.

1 2