Rotaryenii reşiţeni ajută spitalele din municipiu

rotary resita 1

Clubul Rotary Reșița a desfășurat, zilele trecute, o nouă etapă a proiectului „END COVID NOW”, prin care membrii acestuia sprijină lupta împotriva noului Coronavirus. Astfel, ei au donat Spitalului Județean de Urgență Reșița și Spitalului de Boli Infecțioase din municipiu combinezoane reutilizabile, omologate COVID-19 și produse de firma reșițeană Trapezio SRL.

Până în acest moment, valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 26.500 de lei, şi, conform celor scrise pe pagina de Facebook a clubului, membrii săi nu şi-au spus încă ultimul cuvânt.

Sponsorii acestei acţiuni sunt Electroechipament Industrial S.R.L., ABC Libris S.R.L., Caraș S.A. și Constantin Dinculeasa, Asistent Guvernator 2019-2020.

1 2