S-a deschis licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova-Caraș-Severin-Lugoj
Licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova-Lugoj, cu o lungime estimată de 250 de kilometri, a fost publicată marți pe SICAP, a anunțat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Drumul va străbate și județul Caraș-Severin, zona Băile Herculane, zona Caransebeș.
Valoarea totală a contractului este estimată între 107,465 şi 127,002 milioane de lei. Durata contractului este de 43 de luni. Tipul procedurii este licitaţie deschisă. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 iulie 2021, ora 15:00, după care va avea loc deschiderea acestora.
Licitația are la bază noul caiet de sarcini cu termene și plăți mult mai clare, care să nu mai rezulte în sincope la derulare; profilul drumului, autostradă sau drum expres, va rezulta din analiza cost-beneficiu, el putând să varieze pe sectoare, în funcție de costuri și dificultatea terenului; din contract va reieși un studiu de fezabilitate cu grad foarte mare de detaliu, așa-numitul „preliminary design” (proiect tehnic „preliminar”), astfel încât o licitație design&build ulterioară să aibă majoritatea riscurilor (de ex. geotehnice) eliminate, dar să permită inovație și adaptare la tehnologia constructorului.
Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a ținut să precizeze: „Județul Caraș Severin va fi conectat la infrastructura europeană de transport. Atât auto cât și feroviar. Linia de mare viteză Arad -Timișoara -Caransebes-Orșova va fi funcțională iar tren-tram-ul Timișoara Reșița se va transforma în realitate. Până atunci, noi aici la județ, curățam solul fertil de buruieni. Deși sunt spini peste tot, nimic nu ne poate opri“.