S-a făcut încă un pas important pentru modernizarea liniei ferate Reșița-Timișoara

sina de tren

Potrivit lui Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, ieri, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor a dat undă verde pentru implementarea a 4 proiecte de reabilitare/modernizare căi ferate.

„Două dintre acestea se referă la Reșița Nord-Reșița Sud și Timișoara-Voiteni-Reșița, conexiune cu Serbia prin Stamora Moravița. Mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu pentru operativitate și sprijin. Aceleași mulțumiri pentru colectivul de la CFR Infrastructură, colegilor mei din Primăria Reșița și partenerilor noștri de la Consiliul Județean Caraș-Severin, CJ Timiș și Primăria Timișoara. Nu în ultimul rând, multe mulțumiri celor de la Metroul SA, firma care a lucrat la proiectul tehnic pentru această megainvestiție. S-au mișcat extraordinar de bine. Ne îndreptăm cu pași mari spre demararea lucrărilor“, a ținut să precizeze Popa.

Studiul de fezabilitate pentru calea ferată Timișoara Nord-Stamora Moraviţa-frontieră cu Serbia, cu conexiunea Voiteni-Berzovia-Reşiţa a fost aprobat în data de 15 mai, în şedinţa Comisiei tehnico-economice a SRCF Timişoara. Potrivit studiului de fezabilitate, linia feroviară Reșița Nord-Timișoara Nord cu extensie Voiteni-Stamora Moravița-frontieră cu Serbia, în lungime totală de 118 kilometri, va fi reabilitată și modernizată atât pentru traficul de călători, cât și pentru cel de marfă, viteza maximă de circulație urmând să crească la 120 km/oră pentru trenurile de călători și la 80 km/oră pentru marfare.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − two =