S-a semnat contractul pentru realizarea noii promenade din Reșița

Raul Barzava 2

O investiție de 16,5 milioane de euro, pentru construirea unei noi promenade în municipiul Reșița, care va cuprinde piste de biciclete și șase poduri peste râul Bârzava, a fost perfectată joi, 11 iulie, când a fost semnat contractul de finanțare.

După cum ni s-a transmis printr-un comunicat al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, proiectul va reface coloana vertebrală a orașului industrial Reșița, alături de celelalte proiecte europene realizate deja sau pe care le are pregătire Primăria Municipiului: malurile râului Bârzava și zona care face legătura între principalele cartiere ale urbei, Govândari și Centrul Civic, vor fi modernizate cu finanțare europeană, printr-o investiție în valoare totală de peste 16,5 milioane euro.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, și Primăria Municipiului Reșița au semnat primul contract pe ciclul de finanțare 2021-2027, pentru proiectul care prevede „Realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari și Centrul Civic din Municipiul Reșița – Componenta 2 – promenadă și pasarele”.

Reșițenii și vizitatorii orașului se vor putea bucura de spații publice atractive, prin modernizarea unor zone aflate acum în stare avansată de degradare, de o zonă extinsă de promenadă, se vor putea deplasa cu bicicleta în condiții plăcute și mai ales în siguranță, pe trasee special amenajate, separate de traficul motorizat și care au asigurată continuitatea, vor beneficia de spații verzi și dotări urbane moderne”.

Prin proiect vor fi amenajate promenade și piste de biciclete pe ambele maluri, pe o lungime de aproximativ 4,6 kilometri. Continuitatea promenadei și a pistelor peste râul Bârzava va fi asigurată prin șase pasarele noi, cu structură metalică și o arhitectură deosebită.

De asemenea, se vor realiza plantări de arbori și arbuști și însămânțări pe toată suprafața verde, vor fi amplasate rastele, bănci și coșuri de gunoi, sistemul de iluminat va fi modernizat și se va reface balustrada de protecție de pe malul râului Bârzava. În zona podurilor CFR, promenada și pista de biciclete vor subtraversa linia de CF prin albia râului Bârzava, prin realizarea unui sistem de flotoare plutitoare.

Valoarea totală a proiectului este de 16.527.539,85 euro, din care 13.378.430,45 euro reprezintă finanțare nerambursabilă, contribuție din partea Uniunii Europene și de la bugetul de stat, asigurată prin Programul Regional Vest, componenta de Mobilitate urbană sustenabilă. Perioada de implementare este de 30 de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 13 =