S-a turnat asfalt pe DJ 572, la Comorâşte şi Doclin

drum judetean

Reprezentanţii Direcţiei de Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin ne-au informat că au fost finalizate lucrările de reparații prin turnare de covoare asfaltice cu o grosime variabilă de aproximativ 6 cm pe DJ 572, în intravilanul localităților Comorâște și Doclin. Pe același Drum județean, anul acesta sunt planificate lucrări de reparații pe tronsoanele DN 58 – Fizeș – 6 km, şi intravilanele localităților Surducu Mare, Tirol, Brezon și Forotic – 3 km.

Toate aceste operaţiuni reprezintă  lucrări de reparații – o variantă mai puțin costisitoare, cu rolul de îmbunătățire a condițiilor de trafic până la aprobarea proiectului depus la ADR Vest pentru modernizarea tronsonului cuprins între localitățile Comorâște și Berzovia, proiect eligibil,  aflat în continuare pe lista de rezervă.

5 1