Să le fie ruşine!

Victor Nafiru

Ieri s-au împlinit 142 de ani de când ministrul de externe de la acea vreme, Mihail Kogălniceanu, decreta în Camera Deputaţilor: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare“. 9 Mai 1877, o zi cu totul specială, care a marcat un moment de cotitură în istoria acestui neam. Până nu de mult, Ziua Independenţei era sărbătorită cu fast, iar ceremoniile militare aveau loc în fiecare capitală de judeţ, cu tot respectul cuvenit strădaniei celor ce au făcut posibil acest lucru. La 142 de ani disatanţă de acel moment, despre Ziua Independenţei României abia se mai vorbeşte. În calendar, ziua de 9 mai este Ziua Europei şi Ziua Adolescentului. Despre Ziua Independenţei nu se mai suflă nicio vorbă.

Mai mult ca oricând, anul acesta privirile au fost aţintite pe summitul informal al şefilor de stat sau de guverne din Uniunea Europeană de la Sibiu. Pe ce au mâncat cei 400 de invitaţi de rang înalt şi sutele de ziarişti prezenţi la Sibiu. Pe ţinuta vestimentară a cancelarului Merkel, pe discursul lui Donald Tusk, pe miştourile făcute de preşedintele Iohannis la adresa PSD-ului sau pe gesturile largi şi entuziasmate ale lui Emmanuel Macron.

Pe de altă parte, cei care n-au fost invitaţi la summit au făcut ce ştiu mai bine în această perioadă: mitinguri electorale şi întâlniri cu alegătorii. De la Belobreşca şi Caransebeş şi până la Iaşi, de la Constanţa şi până la Hamleu, de la Videle şi până la Rădăuţi, ţara a trepidat de întlniri electorale. Indiferent de culoare politică ori de ideologie, trepăduşii au ieşit în stradă unde au împărţit flyere şi venin la adresa oponenţilor. Şi-au clamat realizările şi şi-au blamat adversarii. Şi ieri, ca în alte dăţi, politicienii au împărţit ţara în două, învrăjbindu-i pe unii împotriva celorlalţi. Adică, pe români împotriva românilor, aşa cum au făcut-o de fiecare dată în campaniile electorale din ultimii 30 de ani. Nimic, sau aproape nimic despre Independenţa României, ca şi cum nu ar exista o asemenea zi.

Să le fie ruşine celor care de ani la rând au contribuit la trecerea în uitare a acestei zile în care ne-am câştigat independenţa şi a celor care ieri au împrăştiat minciuni electorale prin oraşele şi satele României. Celor care continuă să-şi bată joc de acest popor care nu se mai trezeşte la realitate.

3 1