Salvamont România recomandă relaxare cu… protecție

Salvamont Romania

Salvamont România atrage atenția că virusul rămâne o problemă și îl putem duce cu noi și pe munte. Avertizarea Serviciului Național Salvamont vine în contextul anunțării relaxării măsurilor de protecție anti-coronavirus și încetarea stării de urgență, pe care autoritățile o anunță pentru data de 15 mai.

Petru că relaxarea anunțată ar permite și drumeții montane, Salvamont recomandă o repornire ușoară, pe trasee cu grad de dificultate mai mic, o planificare cât mai bună a excursiei și evitarea deplasărilor cu corturile.

Salvamont mai atrage atenția că trebuie respectate toate regulile de siguranță specifice pentru activitățile montane la care trebuie să adăugăm toate precauțiile legate de Covid-19.

„Virusul rămâne o problemă, nu a dispărut și, inevitabil, putem să îl ducem cu noi și pe munte. Deși pare ideal, să mergeți singur pe munte este deja un risc foarte mare. Păstrați o distanță de siguranță între membrii grupului pe toată durata excursiei sau a activităților desfășurate. După o perioadă relativ mare de inactivitate sportivă și antrenament redus, capacitățile de efort și concentrare s-au diminuat, dar muntele nu s-a schimbat, pericolele sunt la fel, iar gradul factorului de risc este mai mare, mai puțin antrenament generează mai multe accidente”, spun salvamontiștii.

Recomandările Salvamont:

– Reporniți ușor, alegeți trasee de grad de dificultate mai mic și cu cât mai puține necunoscute.

– Faceți o planificare cât mai bună a excursiei, comunicați intențiile dumneavoastră și timpul estimat pentru excursie celor din familie, prietenilor sau Salvamont-ului.

– Activați pe telefon aplicația Salvamont-Vodafone, luați cu dumneavoastră un acumulator de rezervă și tot echipamentul necesar pentru o excursie în siguranță.

– Atenție la animalele sălbatice, în această primă perioadă nu sunt obișnuite cu prezența noastră pe munte și nu știm cum pot reacționa.

– Evitați excursiile care necesită camparea la cort sau în refugii peste noapte precum și aglomerările la sursele de apă sau toaletele din zonele de campare.

Turiștii sunt sfătuiți să își măsoare temperatura înainte de a pleca, să ia cu ei pe munte mai multe măști, soluție igienizantă personală pe bază de alcool și o plasă pentru gunoi în care să pună măștile folosite.

„În caz de eveniment montan, procedurile sunt mult mai complexe, timpul de intervenție se prelungește, procedurile de lucru includ acum protocoale specifice Covid-19 pentru siguranța salvatorului si a victimei, protocoale care complică manevrele de intervenție și transport. Să ne reîntoarcem pe munte nu trebuie să fie o problemă, dar trebuie să fim cu mult mai atenți în toate etapele excursiei noastre”, scrie Salvamont România pe pagina de Facebook a serviciului.

3 1