Salvamontişti şi personal medical al elicopterului SMURD de la Caransebeş, la un curs de salvare cu suport aero, în Gorj

salvamont

În această săptămână, patru salvatori montani aparținând Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin, respectiv Bruno Adamcsek, Cristian-Carol Brecica, Sebastian Lungu şi Petru Iacob, participă la un curs de salvare din elicopter, în localitatea Baia de Fier din Gorj, alături de alți cursanți din Hunedoara, Mehedinți și Gorj, alături de personalul medical care încadrează elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală de la Caransebeş.

Elicopterul dislocat în Caraș-Severin este primul dintre cele trei aparate, cu destinație prioritară salvarea montană, care şi-a început activitatea, realizând deja câteva zeci de acțiuni de la începutul anului.

„Apelurile tot mai dese adresate Salvamontului și Punctului de Operare Aeromedicală de la Caransebeș ne-au determinat să conștientizăm importanța misiunilor comune și pregătirea personalului Salvamont pentru intervenții pe calea aerului. Prezenţa elicopterului și echipajului SMURD de la Caransebeș au redus considerabil timpii de intervenție. Au crescut, astfel, cu mult șansele de supraviețuire pentru persoanele accidentare sau aflate în pericol”, ne-a spus proaspătul şef al Serviciului Public Salvamont Caraş-Severin, caransebeşeanul Cornel Galescu.

În fiecare zi, salvamontiștii merg în munte, solicită intervenția elicopterului, stabilesc canalele de comunicație cu echipajul aparatului de zbor, îi transmit coordonatele locației accidentului și lucrează în teren diverse scenarii de intervenție în comun și salvare cu suport aero.

„Elicopterul acționează zilnic în câte unul sau două masive montane, fiind planificate recunoașteri în zona și exerciții în Masivele Țarcu, Cernei, Mehedinți, Retezat, Vâlcan și Parâng, încercându-se acoperirea unei suprafețe cât mai mari din zona de responsabilitate a POA Caransebeș. Acțiunea este organizată de Inspectoratul General de Aviație, Departamentul pentru Situații de Urgență, Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș și Serviciile Salvamont Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara și Mehedinți”, ne-a mai spus Cornel Galescu.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − 4 =