Salvamontul se pregăteşte de iarnă

salvamont pregatiri

Fiecare zi ne apropie mai mult de anotimpul alb, atunci când lumea va lua cu asalt staţiunile montane. În acest sens, la mijlocul săptămânii trecute, Serviciul Public Salvamont Caraş-Severin, condus de caransebeşeanul Cornel Galescu, a început pregătirile, deocamdată prin primirea de echipamente specifice acestei perioade.

„Nu știm exact când va ninge în acest sezon, însă conștientizăm importanța pregătirii individuale și de echipă, precum și creșterea capacității de intervenție în caz de accident.

Grație atenției acordate Serviciului Salvamont din partea președintelui Romeo Dunca și a Consiliului Județean, ne orientăm spre achiziția de noi echipamente și îmbrăcăminte.

Au început să sosească noile tărgi de tip Akja. Și, pe Aeroportul din Caransebeș, am avut plăcerea să ne întâlnim cu colegii noștri de la SMURD – IGAV, unitate specializată pe intervenții montane cu ajutorul elicopterului.

Această colaborare devine tot mai importantă atunci când vorbim despre reducerea timpilor de reacție în misiunile de salvare”, au scris cei de la Salvamont Caraş-Severin pe pagina lor de socializare.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen − six =