„Salvați Copiii România”: Peste 21.000 de copii români nu au niciun părinte cu ei, în țară
Organizația „Salvați Copiii România”, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Române, lansează, pentru al doilea an consecutiv, o serie de activităţi de informare pentru părinții care revin în România în perioada vacanţei de vară, cu privire la efectele negative pe care plecarea părinţilor le poate avea asupra dezvoltării copiilor și la importanța menținerii comunicării părinţi-copii.
Mai mult de 9% dintre copiii ai căror părinți muncesc în străinătate sunt în această situație de peste 10 ani, în vreme ce 18% dintre copii au rămas în grija rudelor de o perioadă cuprinsă deja între șapte și nouă ani, pentru 37% dintre acești copii, părinții fiind plecați din țară de o perioadă cuprinsă între patru şi șase ani, potrivit analizei realizate de „Salvați Copiii România”, în 2021, pe un eşantion de 700 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate.
În ceea ce priveşte frecvenţa comunicării părinţilor plecaţi cu copiii, cu 26% dintre copii părinţii comunică zilnic, cu 34% de două/trei ori pe săptămână, cu 23% dintre ei săptămânal, cu 4% o dată la două săptămâni, cu 5% lunar, cu 3% mai rar decât lunar, iar cu 5% deloc.
La finalul anului 2021, 76.170 de copii aveau cel puțin un părinte plecat să muncească în alte țări, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială. Dintre aceștia, 21.024 aveau ambii părinţi plecaţi peste hotare sau proveneau din familii în care părintele unic susţinător este plecat.