Sancțiuni de peste 32.000 de lei aplicate de jandarmii cărășeni
În luna iulie, jandarmii cărășeni au executat peste 980 de misiuni şi au aplicat sancțiuni ce depășesc 32.300 de lei. Conform reprezentanților Inspectoratului, dintre acestea cele mai multe au fost cu privire la liniștea și ordinea publică.
„Au fost constatate și opt infracţiuni, fiind conduse 11 persoane la sediul poliției pentru continuarea anumitor verificări. În perioada supusă atenției Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, prin efectivele avute la dispoziție, a venit în sprijinul celorlalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, executând misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice”, a precizat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraş-Severin.