Sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra animalelor

115959 politia animalelor large XL e1615893886291

Începând cu 19 mai 2022, au intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora.

Astfel, conform noilor prevederi, se dublează și chiar triplează cuantumul amenzilor contravenționale și limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea. Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor. Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare. Aceeași pedeapsă riscă și cei care folosesc animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

De asemenea, se pedepdește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora și practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenţie a animalelor.

Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia. Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul național, reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute de textul de lege, instanța poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicția de a deține animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani. Din punct de vedere social, rolul pedepselor complementare este de responsabilizare a celui care a fost condamnat pentru o faptă de natură penală.

Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenționale erau cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de lei, de acum înainte, polițiștii pot aplica amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei pentru nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;-folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri; abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;-administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor, în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului și folosirea de mijloace de dresaj, care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care prejudiciază sănătatea ori bunăstarea animalului.

5 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − twelve =