Săptămâna nebunilor
La noi, săptămîna ține o lună și intrăm în ea, pînă la gît, vineri, 6 noiembrie. Săptămîna nebunilor este un film românesc din 1971, regizat de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Mihai Opriș și Dinu Cocea. El este cel de-al șaselea film din seria Haiducii. Rolurile principale sînt interpretate de Florin Piersic, Marga Barbu, Toma Caragiu, Constantin Codrescu, Aimée Iacobescu, Carmen Maria Strujac și Colea Răutu.
Acest film continuă aventurile din Zestrea domniței Ralu. Cu bijuteriile furate de la domnița Ralu, haiducul Anghel Șaptecai vrea să cumpere arme de la Brașov și să se alăture oștii pe care o strîngea căpitanul de panduri Tudor Vladimirescu în scopul de a salva Țara Românească de domnitorii fanarioți care înstrăinau bogățiile țării și sărăceau populația.
Scenariul electoral în care intrăm nu diferă fundamental de cel semnat initial de Eugen Barbu și Dinu Cocea: același furtișag, aceeași înșelătorie, aceiași fanarioți cu Fanarul mutat în Vestul Europei. Plebea rămîne la fel, adică proastă, în final!
O campanie în care Covidul devine agent electoral, iar medicii, Dumnezei sau diavoli, în funcție de lista pe care se află, sau bannerul pe care se pozează.
Alexandru Rafila nu mai este REPUTATUL, nici reprezentantul României la OMS, ci un nenorocit de pesedist, fabricant abject de fake-news-uri! „Procesul acesta nu s-a oprit și probabil pînă spre sfîrșitul lunii decembrie, în lipsa altor măsuri – pentru că ne-am apropiat de o limită a măsurilor de un anumit tip, cele care sînt mai puțin restrictive – cred că numărul de cazuri la sfîrșitul acestei luni va înregistra un număr cu cinci cifre, adică o să fie cel puțin 10.000 de cazuri pe zi. (…) La numărul acesta de cazuri, capacitatea de la terapie intensivă este, sigur, depășită, iar asta are consecință directă în ceea ce privește mortalitatea”, a spus Alexandru Rafila.
Este doar declarația odiosului domn Rafila, pesedistul dracului care, în loc să-și vadă de gongi, s-a aliat el cu dușmanul de clasă al românului neaoș și verde! Sigur, pesedeul din Austria, Franța, Germania, Marea Britanie, Slovacia, Italia, Spania a decis să închidă ermetic cetățenii cinstiți și liberi, dar noi, noi îl avem pe Klaus și virusul, vorba poetului, “se sparie gîndul”…, avem alegeri parlamentare pe 6 decembrie, de Moș Nicolae! Asta înseamnă să fii mafiot!
Chestia “de bine” în toată tărășenia asta e că agențiile internaționale de rating apreciază curajul guvernului galben (ca lămîia!) și nu ne-a retrogradat ca pe Pandurii Tîrgu-Jiu: am rămas la BBB-, exact ca în bancul ăla cu rabinul și evreul nemulțumit de casa mică în care locuia. Dacă nu îl știți, mă sunați și vi-l spun! Ratingul BBB- este cel mai scăzut din categoria recomandată pentru investiții. O retrogradare ar fi plasat România în categoria „junk”, nerecomandată investitorilor.
„Deși ne așteptăm ca scăderea economică și fiscală induse de COVID-19 să împingă datoria publică netă a României la 43% din PIB în 2020, iar cheltuielile cu dobînzile să crească pînă la aproape 5% din veniturile fiscale, anticipăm o consolidare fiscală semnificativă după alegeri. Considerăm că accesul României la finanțare externă și nivelul moderat al datoriei externe încă atenuează presiunile generate de reducerea investițiilor străine directe și a remiterilor în 2020”, se arată în raportul agenției de rating.
Perspectiva ratingului României rămîne negativă deoarece agenţia vede riscuri la adresa balanţei de plăţi externe şi a echilibrului bugetar în următoarele 18 luni, dacă factorii de decizie politică nu pot stabiliza şi consolida orientarea bugetară după această recesiune indusă de pandemie, dezechilibrele fiscale şi externe rămîn ridicate mai mult decît anticipează în prezent agenţia, iar absenţa consolidării fiscale are ca rezultat un nivel mai ridicat al datoriei publice şi externe.
Înțeleg că bandiții ăștia cu agențiile de rating au văzut ceva viziuni sclipitoare în capul guvernanților, în ceea ce privește economia. Eu am ceva rețineri, mai ales de cînd am citit că Dacia electrică se fabrică în… China și noi, stat, dăm 10.000 de euro, prin programul Rabla Plus, ca să susținem muncitorii chinezi.
Asta arată că sîntem incapabili să înțelegem nevoile investitorilor. Adică să nu ne mai bazăm pe politici care să vizeze exclusiv consumul, ci mai ales să stimulăm construirea, la noi în țară, a unor lanțuri de producție cu valoare adăugată mare, adaptate la noile schimbări industriale.
Electromobilitatea, prin folosirea la scară largă a autovehiculelor electrice și dezvoltarea rețelei de reîncărcare, este jokerul industriei auto tradiționale pentru a rezista pe piață și post-pandemie. Faptul că Renault va produce Dacia electrică în China este o palmă dată pentru toate glumele proaste de care s-a ținut statul român în loc să construiască autostrăzi și să ofere stimulente economice ca să atragă noi investiții.
Trei fațete ale aceleiași încrîncenări electorale. Pot face pariu că între 6 noiembrie şi 6 decembrie nu va aborda nici un candidat aceste subiecte. Rămîne cum am stabilit. Scapă cine poate!