Şapte migranţi sirieni, opriţi de poliţiştii de frontieră de la Moldova Veche

migranti sirieni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche au încurcat socotelile unor migranţi sirieni care încercau să intre ilegal în ţară traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni.
Oamenii legii au observat ambarcaţiunea care intra în apele teritoriale româneşti cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte. Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, în urma căreia au depistat şi reţinut la malul românesc al Dunării, opt cetățeni străini – două femei, doi bărbaţi şi patru minori.

Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că şapte dintre ei sunt cetățeni din Siria, formând două familii, adulţii cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani, iar minorii cu vârste cuprinse între doi şi 17 ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor, s-a mai stabilit că a opta persoană, tot un cetăţean sirian, în vârstă de 22 de ani, este călăuza celor două familii. Adulţii au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu barca cu intenția de a ajunge în ţări din vestul Europei, cu ajutorul cetăţeanului sirian R.M.”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza materialului probator, judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, faţă de cetăţeanul sirian R.M., la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × one =