Şapte zimbri au ajuns în noua lor casă din Carpații Meridionali

201906 wwf bisonr arm bogdan comanescu

Reintroducerea zimbrilor în zona Carpaţiilor Meridionali continuă. În urmă cu două zile a sosit un nou transport de zimbri în zona sitului Natua 2000, Munții Țarcu, prin inițiativa WWF România, Rewilding Europe și a partenerilor locali, printre care și primaria comunei Armeniș împreună cu Asociația Măgura Zimbrilor Armeniș.

Managerul de proiect al echipei LIFE Bison, Marina Druga spune că: „zimbrul străbătea acum 200 de ani pădurile de pe teritoriul României și al Europei, iar prin acest transport am făcut un nou pas în crearea unei populații viabile din punct de vedere genetic în Carpați, aducând cel mai mare mamifer terestru European înapoi în habitatul de care aparține”.

Drumul lung spre o viață în libertate

Grupul de zimbri nou-sosiți, care cuprinde cinci femele, trei de la rezervația Springe, două din Edertal-Hemfurth și doi masculi din rezervațiile Neumünster și Cuxhaven, au călătorit la aproximativ 1.500 kilometri de rezervația Wisentgehege din orașul german Springe. Înainte de translocarea lor, animalele au petrecut șase luni împreună în rezervație, permițându-le să formeze legături care să contribuie la aclimatizarea în noua lor casă.

În ciuda călătoriei, care a durat 21 de ore, toți zimbrii au fost catalogați ca fiind sănătoși la sosire de către medicul veterinar. Primul mascul Curt II a fost cam reticent și, după două ore de încercări timide de a ieși din camion, managerul de proiect a decis tranchilizarea și mutarea lui în țarc pentru a nu prelungi stresul asupra lui și celorlalte exemplare.

Ceilalți șase zimbri au ieșit rapid și l-au așteptat pe Curt II să își revină, după care au păscut în liniște și s-au aventurat să își exploreze noua casă.

3 1