Sărbătoare pe Valea Cernei, turiștii s-au bucurat de cea de a XXII-a ediție a Festivalului Răchiei și bucatelor tradiționale din Banatul Montan

rachie

La sfârșitul săptămânii trecute, la Băile Herculane a avut loc „Festivalul Răchiei și a Bucatelor Tradiționale din Banatul Montan”, care de-a lungul timpului s-a bucurat de aprecierile localnicilor și turiștilor de pe Valea Cernei.

Organizatorii, Consiliul‭ ‬Județean‭ ‬Caraș-Severin,‭ ‬Centrul‭ ‬Județean‭ ‬pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale CS, Direcția pentru Agricultură a Județului Caraș-Severin și Primăria Băile Herculane, au ales să mute evenimentul la începutul lunii, pentru ca toți cei prezenți să se poată bucura de vremea frumoasă și de prezența în număr mare a producătorilor.

Vedeta festivalului, răchia, dar și delicatese culinare tradiționale, precum: mălaiul copt, mierea, brânza de oaie, cașul afumat și slănină de porc pregătită în casă, s-au regăsit la standurile producătorilor locali, iar spre seară, turiștii s-au putut delecta la spectacol folcloric din Piața “Hercules”. Au urcat pe scenă Ramona Vița, Titian Puichiță și orchestra profesionistă “Virtuozii Semenicului” a CJCCT CS, Amalia Tudose, Daria Coșariu, Clara Trandafir, Narciș Căldăraș, Elena Cozîltea, Raluca Curelar, Mariana Bârsan, Gabriel Ciobanu, Maria Morman, Anesia Rusnac, Nicola Botoș, Marius Stolojescu, Alex Brundean, Melisa Abalașei dar și Ansamblul „Flori de câmpie” din Giarmata Vii, comuna Ghiroda, județul Timiș.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five − one =