Șase persoane au ajuns la spital în urma unui accident de circulație lângă Bucoșnița

IMG 20230604 WA0000

Astăzi, în jurul orei 15, pe DN 6, la km 440, în afara localității Bucoșnița, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a șase persoane. Din primele cercetări polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 34 de ani din județul Timiș conducea un autoturism din direcția Orșova către Caransebeș, într-o curbă ușoară la dreapta, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism înmatriculat în Germania, care circula pe sensul opus, condus de o femeie de 36 de ani.

În urma accidentului a rezultat rănirea a șase persoane, dintre care trei minori, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice, iar celălalt conducător auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz în cadrul dosarului penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − 13 =