Schitul din Bucova îşi sărbătoreşte hramul
Marți, 1 septembrie, odată cu intrarea în noul An bisericesc, se sărbătorește Sfântul Dionisie Exiguul, pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat la data de 27 octombrie 2008. Cu acest prilej, Schitul Bucova va îmbrăca veșminte de sărbătoare.
Manifestările prilejuite de sărbătorirea hramului vor începe din ajun, astfel încât luni, 31 august, începând cu ora 18, se ca săvârși vecernia cu litie. Marți, 1 septembrie, începând cu ora 7, se va sfinți apa (Aghiasma mică), iar de la ora 9, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, va oficia Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi, informează Episcopia Caransebeşului.
Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul” din Bucova este primul aşezământ monahal din Patriarhia Română cu acest hram şi a fost ctitorit cu binecuvântarea PS Lucian al Caransebeşului, de familia Ghiorghioni , în memoria fiului lor Dionisie, trecut prematur în lumea drepţilor. Această nouă aşezare monahală aflat într-un peisaj mirific cuprinde biserica schitului construită în stil moldovenesc şi un corp de chilii, pentru monahii care viețuiesc în acest nou schit.