Școala cu clasele I-IV din Băile Herculane va fi reabilitată printr-un proiect finanțat cu bani europeni
Reprezentanții Agenției Regionale Vest spun că peste 170 de elevi și cadre didactice din Băile Herculane vor beneficia în mod direct de un proiect finanțat prin POR 2014-2020. Școala cu clasele I-IV din oraș va fi reabilitată, modernizată și extinsă cu un corp nou.
De asemenea, la Băile Herculane, va fi reabilitată o porțiune din Strada Castanilor, cu aleea aferentă acesteia, iar orașul va beneficia de o nouă parcare cu o suprafață de peste 2.000 metri pătrați și o capacitate de 98 de locuri.
„Investițiile sunt realizate în cadrul proiectului „Reabilitare urbană în Orașul Băile Herculane”, al cărui contract de finanțare a fost semnat în această săptămână. Valoarea totală a investițiilor este de 6,8 milioane de lei, dintre care 6,7 milioane sunt fonduri nerambursabile. Proiectul este finanțat prin Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlociiului bănățean!“, au declarat reprezentanții ADR Vest.