Scriitorul René Fülöp Miller, omagiat la Caransebeş

fulop-miller

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“, Forumul Democratic al Germanilor Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa organizează miercuri, 17 martie, la muzeul caransebeşean, o acţiune dedicată lui René Fülöp Miller, de la a cărui naştere, în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, se împlinesc 130 de ani.

Scriitorul și sociologul René Fülöp Miller s-a născut la Caransebeș, la 17 martie 1891. La 17 ani se înscrie la Universitatea din Viena pentru a studia chimia și farmaceutica, având în vedere faptul că familia sa poseda o farmacie în Caransebeș. În continuare studiază la Berlin, Paris și Lausanne.

După primele încercări literare, pașii îi sunt îndrumați de Stefan Zweig. Popasurile sale în spațiul rusesc, în Statele Unite ale Americii, dar și în Asia Mică sunt de bun augur pentru dezvoltarea personală a scriitorului, conducându-l la scrierea unor lucrări importante din acea perioadă.

A fost reporter la Conferințele de pace din Geneva în anul 1922 și la Lugano în anul 1924. După o ședere la Hollywood în anul 1930, René Fülöp Miller cutreieră mai multe localități din spaţiul european.

În anul 1939 emigrează din Norvegia în SUA, unde în anul 1943 devine cetățean american. Între anii 1950 și 1954 predă în Hanover/New Hampshire din SUA, la Dartmouth College, cultura rusă și sociologia, apoi din anul 1954 până în anul 1962 aceleași materii la Hinter College din New York. În anul 1962 revine la Dartmouth College în calitate de docent. În Hanover/New Hampshire, moare la 7 mai 1963.

A scris și sub pseudonimele Philipp Jakob Müller și René Miller.

În semn de omagiu, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa marchează împlinirea a 130 de ani de la nașterea lui René Fülöp Miller printr-un plic filatelic ocazional şi o ştampilă adecvată, întreaga corespondență care pleacă în data de 17 martie din Caransebeș urmând să fie obliterată cu aceasta.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 5 =