Se anunţă şedinţă fierbinte la Consiliul Local Caransebeş

consiliul local 4

Consilierii locali caransebeşeni se reunesc astăzi în şedinţă de lucru, pe ordinea de zi figurând o serie de proiecte de hotărâre importante pentru cetăţenii şi viaţa administrativă a oraşului.

Printre acestea se numără cel privind acordarea titlului de ,,Cetățean de Onoare” al municipiului Caransebeș antrenorilor Cristian Dragomir, Dumitru Toc şi Ion Radu, cele referitoare la aprobarea bugetului local al municipiului şi a bugetului centralizat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2019 și a programelor de investiţii pe anul 2019, sau la stabilirea impozitelor și taxelor locale în Caransebeş şi satul aparţinător Jupa pentru anul 2020.

De asemenea, vor fi discutate proiectele iniţiate de viceprimarul Marius Isac privind înlocuirea unui reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Transal Urbis SRL, SC POL-COM SRL şi SC Gugulania Land SRL.

3 1