Aquacaraş sistează furnizarea apei în mai multe localităţi din Caraş-Severin
În această dimineaţă, reprezentanţii Aquacaraş au anunţat că se opreşte furnizarea apei în Reşiţa, Anina şi Oraviţa.
Astfel, la Reşiţa sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Călărașilor (62-67) și Budinic, reluarea serviciului fiind programată la ora 14.00.
La Anina, din cauza unei avarii, se intervine până la ora 16.00, pe Strada Colonia 1(parțial).
De asemenea, la Oraviţa, în vederea executării unor lucrări la rețeaua de distribuție a apei potabile se va opri furnizarea până la ora 12.00, pe străzile Andrei Șaguna, Răcășdiei, Spitalului, Broșteniului, , Cloșca, Horia, Vasile Alecsandri, Spitalului, Eftimie Murgu și Simion Mangiuca.
„La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandam utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri potabile până la limpezirea ei completă“, au precizat cei d ela Aquacaraş.