Se retrage Adrian Torma din cursa electorală?
Adrian Torma, primarul oraşului Moldova Nouă, se află în pragul deciziei de a renunţa să mai candideze pentru un alt mandat la fotoliul de primar. Într-o postare recentă de pe o reţea de socializare, edilul spune:
„Acum mă aflu într-un moment în care trebuie să iau decizia dacă această luptă merită continuată, dacă comunitatea mea înţelege că fără continuitate nu se va dezvolta, că nu poţi să schimbi primarul la 4 ani pentru că te-ai supărat cu sau fără motiv pe el personal.
Mai sunt 9 zile în care trebuie să decid şi cred că se simte din acest text că intenția este de a renunța. Din păcate, orașul nu scoate în evidenţă lideri noi, ci caută o soluție, care în trecut s-a adeverit, că nu este soluția.
Sunt un om principial şi cu puterea de a înţelege când povestea se va apropia de sfărşit”, spune Adrian Torma.
„Indiferent de ce decizie voi lua, fiți convinși că voi reprezenta orașul nostru cu demnitate şi onoare pana în 27 Septembrie 2020”, își încheie edilul postarea.