Se va relua împărţirea biletelor de tratament pentru pensionari

DSC 0775

Dorin Brăilă, directorul Casei Județene de Pensii Caraș-Severin, spune că anul acesta s-au dat doar o foarte mică parte dintre biletele de tratament pentru pensionari, adică doar primele două serii, pentru că apoi hotelurile au fost închise, iar CNP a decis să-și închidă și centrele de tratament proprii.

”Până în prezent s-au depus 1.500 cereri, s-au eliberat seriile 1 și 2, iar următoarele serii au fost anulate. S-au repartizat numai 710 bilete, reprezentând staţiuni din 13 sucursale la instituția care este subordonată casei de pensii publice. Urmează, după ce trece virusul, să se facă repartiția și pentru celelalte stațiuni, mai ales stațiunile care au baze de tratament în proprietate privată”, a declarat Brăilă.

Biletele sunt afișate și pe site-ul instituției, care urmează să fie actualizat, și astfel cetățenii vor afla când se face repartiția.

Anul trecut au fost depuse 3.446 de cereri, au fost vândute 1.565 de bilete dintr-un total de 1.740 și au rămas nevândute 215 bilete.

Cât privește o dată exactă privind redeschiderea bazelor de tratament, se așteaptă ca noi indicații să vină de la Casa Națională de Pensii.

Prefectul Cristian Gâfu a ținut să solicite directorului ca, atunci când ridică biletul, fiecare beneficiar să primească și o hârtie cu toate indicațiile prevăzute de protocolul anti-coronavirus al CNP cu privire la tratamentul în aceste baze.

2 2