Secretarul de stat Raed Arafat, prezent în Caraş-Severin, a supravegheat „ForFirEx 2019”
În aceste zile, în Caraş-Severin şi Hunedoara se desfăşoară unul dintre cele mai complexe exerciţii naţionale pentru stingerea incendiilor, „ForFirEx 2019”. Intervenţia se finalizează în cursul zilei de astăzi, 27 septembrie, iar concluziile vor sta la baza actualizării și completării documentelor operative de organizare a intervențiilor la incendii de pădure și vor certifica nevoile operative de dotare cu tehnică și echipamente dedicate ale structurilor cu atribuții de acțiune în cazul manifestării acestui tip de risc.
Secretarul de stat, Raed Arafat, a fost şi el prezent în zona incendiului ce a izbucnit în data de 23 septembrie, şi conform scenariului ar fi afectat peste 80 de hectare de teren din zona Poaiana Mărului şi Lunca Cernii. Arafat a menţionat că a văzut o bună colaborare între echipele de salvatori, remarcând, totodată, prezenţa unor echipe de voluntari, inclusiv cele de radioamatori, despre care a spus că au avut un rol important într-o zonă lipsită de reţele de comunicaţii.
La exercițiile demonstrative au mai fost prezenţi şi şefii a 14 inspectorate pentru situaţii de urgenţă, dar şi oficialităţi judeţene.