Secția de neonatologie a Spitalului din Reșița a fost dotată cu pătuțuri pentru nou-născuți
Zilele trecute, cu sprijinul ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, Secția Neonatologie a Spitalului Județean Reșița fost dotată cu 16 pătuțuri noi, înlocuindu-le astfel pe cele vechi de zeci de ani.
Șefa șecției, Ramona Ganțolea a declarat „Îi mulțumesc ÎPS pentru sprijinul necondiționat și imediat și îl asigur de înalta mea considerație. În ceea ce mă privește, așa cum mă cunoașteți, voi continua cu toată puterea, prin dotări și echipă, să fac tot ceea ce ține de mine, în calitate de șef de secție, pentru a crea toate condițiile și a-i ajuta pe nou-născuți să câștige lupta pentru viață. Le mulțumesc, pe această cale, tuturor celor care în ultimii ani ne-au sprijinit necondiționat. Eforturile lor nu au fost în zadar. Am ajuns la acest nivel datorită unui efort conjugat, medici, asistente, infirmiere, dar și datorită sprijinului necondiționat pe care l-am primit din partea dumneavoastră al tuturor.
Alina Stancovici, managerul instituției spitalicești spune că PS Ioan și Mitropolia Banatului nu sunt la primul gest pentru Spitalul Județean de Urgență din Reșița, „mâna lor fiind mereu întinsă spre binecuvântare și ajutor, în decursul ultimilor trei ani, având o preocupare constantă și necondiționată pentru nevoile spitalului“.