Secția de Neurologie a Spitalului Județean Reșița a fost modernizată
În perioada care urmează, pacienții Secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Reșița se vor muta în saloane complet modernizate.
Proiectul a prevăzut înlocuirea și extinderea instalației electrice, la instalarea unui sistem de detectare, semnalizare și alarmare incendii, la aparatură nouă și paturi noi. Rezultatele finale ale investiției au fost prezentate astăzi, 12 decembrie 2023, președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, de managerul unității spitalicești județene, Mircea Laza, și de șeful departmentului Neurologie, dr. Violeta Moroșoi. La prezentare au mai participat: vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, consilieri județeni și cadre medicale.
“În zilele următoare pacienții Secției Neurologie vor fi mutați în saloane complet modernizate, noile condiții hoteliere nu suportă comparație față de situația anterioară a spațiilor existente. Ne-am mobilizat, am găsit soluții, iar astăzi suntem în fericita situație de a reda pacienților și cadrelor medicale o secție complet reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente performante”, a declarat cu această ocazie președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.