Secţia Neurologie de la spitalul din Caransebeş a fost renovată din fonduri proprii
Luni, 15 aprilie, a avut loc inaugurarea Secţiei Neurologie de la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, compartiment care a fost reabilitat în proporţie de 70 la sută din fonduri proprii. La eveniment au participat primarul Felix Borcean, viceprimarul Marius Isac, conducerea spitalului, un mare număr de cadre medicale, consilieri locali şi judeţeni, precum şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Adventiste.
Dr. Ana Mationi, iniţiatoarea acestui proiect, a spus că lucrările au fost demarate anul trecut, în luna mai, când s-a început renovarea saloanelor, după care, în toamnă şi iarnă, s-a continuat cu reabilitarea spaţiilor comune ale secţiei, respectiv cele trei băi – una pentru personal şi două pentru pacienţi –, cele două săli ale oficiului, iar fosta magazie a fost compartimentată, rezultând trei spaţii – un vestiar, o magazie şi cabinetul asistentei-şefe.
„Ulterior, s-a renovat camera de gardă, coridorul şi, în ultima etapă, în lunile februarie şi martie, a fost reabilitat holul central. Această lucrare nu ar fi fost posibilă fără colaborarea cu o serie de persoane generoase şi inimoase, care m-au susţinut atât din punct de vedere moral, iar unele dintre ele, chiar şi material. Aş dori să menţionez că prima iniţiativă i-a aparţinut Bisericii Ortodoxe, care ne-a asigurat o parte din materialele necesare renovării băilor, un aport deosebit având şi Biserica Adventistă, prin asigurarea materialelor pentru renovarea holului. Alţi medici au contribuit la achiziţionarea mobilierului din camera de gardă, uşii de termopan dintre secţii, o contribuţie financiară având şi eu” a spus dr. Ana Mationi.
Primarul Felix Borcean a precizat că a fost surprins plăcut când, în urmă cu două săptămâni, a fost chemat de medicul Dan Tocuţ să vadă secţia. „Am rămas impresionat nu atât de calitatea lucrărilor, care este una corespunzătoare, ci de maniera în care s-a lucrat, de faptul că aţi reuşit să coagulaţi atâtea forţe, dv. fiind un exemplu destul de rar de acţiune în echipă, un exemplu pe care cu toţii ni l-am dori urmat de cât mai multe persoane, pentru că spitalul acesta este extrem de mediatizat, de sucit pe toate feţele, încât, măcar prin efortul celor de aici, i-am putea transforma imaginea aceasta nu tocmai pozitivă. Sunt multe aspecte pozitive aici, totuşi, sunt medici dăruiţi meseriei, sunt astfel de locuri în spital în care, într-adevăr, putem spune că sunt condiţii extrem de civilizate pentru pacienţii din Caransebeş şi din împrejurimi”, a mai spus edilul municipiului.
La Secţia Neurologie sunt 12 saloane şi 41 de paturi, aici fiind internaţi lunar până la 200 de pacienţi, iar investiţia realizată se ridică la câteva zeci de mii de lei.