Şedinţă la Caransebeş despre coronavirus

situatii urgenta 3

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Caransebeş s-a întrunit joi, 27 februarie, la primărie, pentru a lua în discuţie situaţia generată de înregistrarea primului caz de infecţie cu coronavirus în România, dar şi de solicitările cetăţenilor care s-au prezentat la spital în ultima perioadă.

„Spitalul din Caransebeş este, deocamdată, singurul care are primele teste pentru investigaţie COVID-19, nu vorbesc de kit-urile celor cinci centre universitare, a declarat Adrian Cican, managerul spitalului. Un număr de 300 sunt deja comandate, urmând ca vineri să primim deja 100 de teste. Suntem pregătiţi şi stăm bine pe partea de prevenţie, dar şi de intervenţie, la nivel de unitate spitalicească, suntem una dintre cele două unităţi, prima fiind Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, care sunt nominalizate pentru intervenţie directă, inclusiv pe testare. În momentul de faţă, avem în funcţiune trei izolatoare, cu câte două paturi pe un palier, la parterul spitalului, necirculabil, cu excepţia personalului medical, iar vineri sperăm să începem şi să terminăm cât mai repede lucrările la al patrulea izolator de la Infecţioase, care va avea un alt rol decât cele trei existente. Am chemat din concediu tot ce înseamnă personal medical cu studii medii şi superioare, asistente, medici şi infirmiere, asta însemnând că de luni vor fi în dispozitiv toţi medicii. Nu vom da concedii decât celor care au intervenţii medicale cu dovada în spate sau dacă au programate concedii, plătite sau neplătite, le voi cere să renunţe şi la acestea, dacă nu, avem pârghii legislative pentru a stopa concediile pe o situaţie de urgenţă, până la urmă”, a mai spus Adrian Cican.

Managerul spitalului a mai adăugat că unitatea medicală dispune de tot ceea ce înseamnă dezinfecţie, medicaţie, sistemul mânuşilor şi al măştilor este foarte bine pus la punct, chiar şi cele speciale FFP2 sau FFP3, amintind şi faptul că, în şedinţa Consiliului local care s-a desfăşurat cu puţin timp înaintea acestei întruniri, a cerut sprijin pentru a reduce din impactul financiar generat de costurile, uneori majorate, cu materialele necesare.

„Va trebui să ne coordonăm foarte bine, pentru că, din momentul în care noi am devenit unitate de intervenţie directă, inclusiv pe testare, vom avea nevoie de transport, de susţinere logistică, pentru că, dacă se va pune problema carantinării, în acel moment se declanşează un alt nivel. Pot să vă spun însă că tot personalul medical este instruit, este bine pregătit şi asigură toate serviciile”, a mai spus Adrian Cican.

Pentru că marţi la spital s-au prezentat nouă pacienţi, managerul unităţii medicale l-a lăsat să dea amănunte pe dr. Marian Cotoşpan, şeful Compartimentului Primiri Urgenţe. Acesta a spus că, în chiar dimineaţa zilei de joi, s-a mai prezentat un pacient venit din Veneto, din apropierea „Zonei Roşii”, dar acesta era asimptomatic, el urmând să-şi aleagă locul unde să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile, optând în final pentru Bucoşniţa. Ceilalţi pacienţi, a adăugat şeful CPU, au fost o familie din Maciova, doi din Caransebeş, doi din Teregova şi unul din Armeniş.

Adrian Cican a mai solicitat suplimentarea spaţiilor de carantinare, cele din spital fiind insuficiente în cazul unui aflux mare de cetăţeni care vin din zonele cu probleme şi se dovedesc a fi pacienţi simptomatici.

1 2