Șeful Biroului pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin a fost reținut de DNA

poliţia imigrări

Ieri, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au efectuat cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2022-2023, de către funcționari publici din cadrul unor instituții publice de pe raza județelor Caraș-Severin și Arad, în contextul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu în legătură cu migrația persoanelor.

Astăzi, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive, față de un număr de patru persoane, mai exact a fost dispusă măsura reținerii față de MITRUȘ VALI, șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Caraș Severin, controlul judiciar față de HUNIADI ANDREI-CĂTĂLIN, ONCICĂ CRISTIAN-ARTHUR, funcționari în cadrul Biroului pentru Imigrări Caraș-Severin, și P.C.S., administrator al unei societăți comerciale.

Potrivit comunicatului DNA, în sarcina celor 4 inculpați a fost reținută comiterea unor infracțiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, comise în formă simplă și continuată, forma participației penale fiind autoratul, complicitatea și instigarea.

Se pare că angajați ai Biroul pentru Imigrări al Județului Caraș-Severin ar fi încălcat, în schimbul unor sume de bani, dispozițiile legale prevăzute, atât în legislația primară pe linie de migrație, cât și în normele metodologice stabilite pe linie de muncă, în legătură cu admisia, șederea și dreptul la muncă al cetățenilor străini pe teritoriul României.

„Concret, în perioada 2022-2023, direct sau prin intermediar, inculpații Mitruș Vali și Huniadi Andrei Cătălin, cu ajutorul colegului lor, Oncica Cristian-Arthur, ar fi primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și inculpatul P.C.S., implicați în migrația ilegală, sume de bani cuprinse între 2.100 lei și 22.000 euro și alte foloase necuvenite, pentru emiterea avizelor de muncă și prelungirea nelegală a dreptului de ședere în România în cazul a peste 1.137 cetățeni străini (majoritatea din Pakistan și Bangladesh (peste 80%), dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan)“, se arată în comunicatul DNA.

După emiterea avizelor de muncă, o parte dintre cetățenii străini, care ar fi intrat în țară, ar fi fost preluați de reprezentanții societăților pentru care ar fi fost eliberate documentele respective, cazați fără forme legale în diferite locații și plasați în mod nelegal pentru a munci la alte societăți. Ceilalți ar fi fost preluați direct de persoane care ar fi făcut parte din rețelele de traficanți de migranți și călăuziți spre state din Vestul Europei, trecând ilegal frontiera de stat a României. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Celor 4 inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 5 iunie 2024, inculpatul Mitruș Vali urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 5 =