Servicii publice performante pentru caransebeşeni
În Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeș a avut loc zilele trecute conferința de încheiere a proiectului „Servicii publice performante furnizate cetățenilor din Municipiul Caransebeș”, implementat de administraţia locală. Au participat conducerea Primăriei Caransebeș, membrii echipei de implementare și alți reprezentanți ai municipalităţii.
Proiectul a constat în dezvoltarea și implementarea unei soluții informatice integrate care să simplifice procedurile administrative și să reducă birocrația, elaborarea unei Strategii de Dezvoltare Locală a Municipiului Caransebeș pentru perioada 2021-2027, precum și dezvoltarea cunoștințelor și abilităților personalului unităţii administrative-teritoriale Caransebeș în scopul utilizării optime a măsurilor din proiect.
„E un proiect care vine și mai mult în sprijinul cetățeanului, prin soluțiile informatice pentru accesul online la serviciile pe care le oferă Primăria Caransebeș cetățenilor. Vorbim de registratură online, publicare automată a informațiilor de interes public, modulul CityOn privind plata impozitelor și taxelor locale, cetățenii putându-şi crea un cont și plăti impozitele și taxele locale, înregistrare automată a documentelor, comunicare online cu birourile executorilor judecătorești și instituirea popririlor în mod automat, gestionarea patrimoniului public/privat și alte facilități suplimentare.”, a declarat primarul Felix Borcean.
Valoarea totală a proiectului a fost de peste 2,9 milioane lei, acesta derulându-se prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.