Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni pe mai multe străzi din Caransebeș

gaze aragaz

În vederea efectuării unor lucrări specifice de mentenanță la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar serviciul de distribuție a gazelor naturale luni, 4 octombrie, începând cu ora 8.30 pe străzile Târgului (parțial), Calea Orșovei, 6 Martie, V. Alecsandri, Îngustă, Al.Bujorului, Libertății (parțial), Poiana, Pța. Lemnelor, Dâlmei, Av. Iancu, Poștei, D. Gherea, M. Sadoveanu, Teiuș(parțial), Carașului, M. Cristea, Tribunalului, N. Bălcescu (parțial), M. Viteazu (partial), Primăriei, Pța. Revoluției, Ef. Zăcan din municipiul Caransebeș.

Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, începând cel mai probabil cu ora 17.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × four =