Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar pe șase străzi din orașul Bocșa
Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente de pe străzile Bistriței și Sadovei la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 29 martie, în intervalul orar 9.00-15.00, pe șase străzi din localitatea Bocșa. Sunt afectatți consumatorii de pe Sadovei, Aleea Trandafirilor, Victoriei, Semenicului, 1 Mai și Republicii.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).