Sete de carte la Caransebeş. 300 de volume a oferit, gratuit, Casa de Cultură din municipiu
Noului manager al Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş i-a venit ideea de a amenaja, joi şi vineri, în aer liber, în faţa instituţiei, ceea ce trecătorii au numit un anticariat improvizat, cu cărţi gratuite.
De fapt, intenţia lui Adrian Danciu a fost aceea de a încerca să salveze de la distrugere cât mai multe cărţi pe care Casa de cultură trebuia, datorită vechimii acestora, să le caseze. Prin urmare, un angajat al instituţiei a stat astăzi la un stand pe care erau expuse volumele şi le-a oferit, gratuit, celor care s-au arătat interesaţi de ele.
„Cultura nu trebuie distrusă. Avem pentru casare un număr de cărţi, cele mai multe de dinainte de 1989, iar eu consider că ele nu ar trebui să ajungă să fie distruse, la gunoi, sau să fie arse, aşa că m-am hotărât să le ofer gratuit caransebeşenilor. Joi am avut aproximativ 300 de cărţi, e vorba despre volume de beletristică şi care nu au un profil care să se potrivească cu Casa de cultură, iar eu mi-am propus să înfiinţez aici o bibliotecă cu specific bănăţean. Spre exemplu, printre altele, azi am oferit cărţi ale autorilor I.L. Caragiale, Victor Hugo sau Thomas Mann. Din 300, au rămas doar patru. Majoritatea celor care le-au luat au avut vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, dar am văzut şi un tânăr care a plecat cu un volum de Sven Hassel, ba chiar şi câţiva copii. Probabil că o să mai continuăm, mai avem câteva zeci de volume pe care vrem să le oferim gratuit, iar cetăţenii care vor să doneze cărţi sunt aşteptaţi la instituţia noastră”, ne-a spus managerul Casei de cultură, Adrian Danciu. (Foto: Centrul de Informare şi Promovare Turistică Caransebeş)