Sfârșit de an la Moldova Nouă, cu spectacole, concerte și colinde

afis decembrie 20191

Casa de Cultură Moldova Nouă continuă manifestările dedicate sărbătorilor de iarnă, până în data de 27 decembrie când localnicii se vor putea bucura de evoluția Orchestrei Simfonice Timișoara.

După spectacolul muzical de animație pentru copii „Peștișorul azuriu“ și lansarea de carte „Târziu e, Doamnă, devremele-i târziu“, autor Sorin Cârjan, săptămâna viitoare, luni, 16 decembrie, începând cu ora 10, va avea loc spectacolul „Prichindeii ne colindă“, ajuns la a III-a ediție, iar marți, 17 decembrie, de la ora 18, trupa „DAR“ susține un concert fok și de colinde. Miercuri, 18 decembrie, este rândul minorităților din Clisura Dunării să urce pe scenă, în 19 decembrie, elevii Liceului Teoretic Clisura Dunării vor prezenta spectacolul caritabil „Oameni, locuri, fapte“, ajuns la ediția a IV-a, pentru ca în 20 decembrie să aibă loc un alt spectacol de colinde intitulat „La ceas de sărbătoare“, ediția a III-a.

Organizatorii anunță că intrarea va fi liberă toate aceste concerte și spectacole.

În fine, în 27 decembrie, de Sfântul Ștefan, pe scena Casei de Cultură vor urca membrii Orchestrei Simfonice Timișoara, care vor susține un concert adecvat sărbătorilor de iarnă.

4 1