„Sfârşitul unei lumi, începutul alteia”, cel mai recent roman marca Victor Nafiru

lansare Victor Nafiru

Jurnalistul Victor Nafiru şi-a lansat, ieri, 3 iulie, cel de al treilea roman al său intitulat „Sfârşitul unei lumi, începutul alteia”. Evenimentul, plin de însemnătate, a fost gândit de autor până la ultimul detaliu. Victor şi-a dorit ca noul roman să fie lansat cu ocazia celor 248 de ani de istorie industrială la Reşiţa, iar locaţia, sala de bal a hotelului Rogge, a avut o strânsă legătură cu personajele sale, romanul debutând cu o nuntă.

Alături de colegii de breaslă şi membrii familiei au fost, în număr mare, prieteni dragi care au avut ocazia să descopere că în spatele omului ce impune seriozitate şi duritate, Victor ascunde un tip sensibil, melancolic, cu amintiri extraordinare ce au oferit viaţă unor personaje inedite. Criticul şi scriitorul Gheorghe Jurma a vorbit despre roman şi a ţinut să precizeze că: „este un roman realist. Are acţiune, trepidaţie. Vasile Bogdan spunea, la momentul la care s-a lansat pe piaţă, că îl citeşti cu sufletul la gură”.

Evenimentul a fost completat cu analizele oferite de Marcel Tolcea, Ada D. Cruceanu şi Iacob Roman. „Cred că este o carte terapeutică, pentru că ne reaminteşte celor care am trăit înainte de 1989 un tip de structurare a puterii, a fricii, a dedublării, sincerităţii, onestităţii şi în cele din urmă a curajului. Vorbeşte şi despre destin, pentru că este o carte care arată felul în care oamenii îşi fac alegerile în viaţă şi ţin prea puţin cont de consecinţele pe termen lung. Este o carte despre puterea comunistă înainte de Revoluţia din 1989, în care personajele îşi refac de fapt propria relaţie cu viaţa”, a spus Marcel Tolcea.

Impresionant a fost faptul că cei care au citit cartea spun că poate fi uşor pusă în scenă, iar cititorului nu îi rămâne nimic de făcut decât să „savureze” paginile romanului şi să îi descopere secretele ascunse cu măiestrie de Victor Nafiru.

3 1