Şi luna octombrie aduce emisiuni de titluri de stat emise de ministerul de Finanţe

TITLUL DE STAT

Românii pot subscrie, începând de luni, 7 octombrie, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, și 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Referindu-se la aceste noi emisiuni, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, mărturisea: Programul Tezaur este un program de succes și o dovadă clară care certifică acest lucru sunt cei peste 50.000 de români care au investit mai mult de 2,6 miliarde de lei de la începutul anului până în prezent. Prin emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice oferă o alternative sigură de economisire cu dobânzi și maturități atractive pe care românii o pot accesa și pe viitor„, precizează.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

în perioada 7 – 31 octombrie de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului; în perioada 7 – 30 octombrie prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 7-29 octombrie din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: www.mfinante.rowww.datoriepublica.mfinante.gov.rohttps://www.comunicatii.gov.rohttps://www.posta-romana.ro

5 1