Şi sportul şcolar costă bani!

HANDBAL

Liceul Teoretic „Traian Vuia“ din Reșița, este singurul liceu din județ în care funcționează filiera vocațională cu profil sportiv (atletism și handbal). Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Primăria Municipiului și Consiliul Local Reșița au finanțat necondiționat performanța sportivă „dincolo de orice apartenență sau simpatie politică a actorilor implicați în actul didactic și sportiv și a dezaprobat mereu intervenția politicului în zona educațională“, după cum se spune într-un comunicat de presă.

Prin rezultatele remarcabile pe care le obțin la campionatele naționale, organizate de federațiile sportive naționale, dar și la olimpiadele naționale ale sportului școlar, elevii reşiţeni nu se reprezintă doar pe ei, ci sunt adevărați ambasadori ai Reșiței, făcând-o și în această direcție cunoscută la nivel național și internațional.

Recunoașterea valorilor, prezentarea modelelor educaționale și motivarea celor care depun eforturi susținute încă din perioada formării inițiale sunt acțiuni pe care Primăria și Consiliul Local  Reșița le susțin și le promovează an de an. Astfel, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Reşiţa, pentru activitatea sportivă s-au cheltuit, anul trecut, din veniturile proprii ale bugetului Consiliului Local Reșița suma de, 124.298,55 de lei, din care profesoara şi antrenoarea Lucia Moruţ-handbal, 82.941 de lei, Eva Todoruţ–handbal, 20.282 de lei, Carmen Dumitru-handbal, 9.514 de lei, Claudiu Lupitu- atletism, 9.292 lei şi Silviu Izvernar-ONSS, 97,84 lei.

Cheltuielile din 2019 se cifrează, până acum la 58.753 de lei, după cum urmează: Lucia Moruţ – 33.968 de lei, Eva Todoruţ-16.905 de lei, Claudiu Lupitu-3.233 de lei şi Silviu Izvernar-2.994 de lei.  

Din veniturile proprii ale bugetului Consiliului Local Reșița pe anul 2019 s-a alocat suma de 90.460 lei, la care se adaugă 11.250 lei, un total de 101.710 lei, sumă ce acoperă cheltuielile pentru competițiile oficiale (turneu semifinal junioare IV, turneu final junioare III si IV, ONSS și junioare II), până la finele lunii iunie.

5 1