Silviu Hurduzeu crede că, în privința vaccinării, copiii ar putea fi discriminați
Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin și fost președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, își exprimă temerile în legătură cu faptul că autoritățile ar putea discrimina copiii în funcție de decizia de a se vaccina sau nu, luată de părinții lor, prin faptul că ar putea fi introduse impuneri de acces în diverse locuri, cum ar fi parcurile sau locurile de joacă, doar pentru cei vaccinați.
„Respingem categoric discriminarea copiilor în funcție de vaccinarea anti-COVID-19. Ne vom opune prin toate mijloacele legale, parlamentare sau constituționale față de orice formă de condiționare sau discriminare prin care accesul copiilor la școală, evenimente, spații închise, locuri de joacă, călătorii etc. ar fi condiționat de vaccinarea anti-COVID-19, așa cum se întâmplă deja în cazul adulților”, spune Silviu Hurduzeu.
Hurduzeu crede că decizia de vaccinare a copiilor trebuie să fie strict o opțiune personală, exprimată exclusiv cu acordul părinților, fără niciun fel de condiționare socială sau de altă natură.
”Guvernul și celelalte autorități publice trebuie să asigure o informare corectă și onestă despre vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor, astfel încât fiecare părinte să poată lua o decizie în deplină cunoștință de cauză în această chestiune”, mai declară liderul PSD Caraș-Severin.