Silviu Hurduzeu, despre cazul Cican: „Am impresia că sunt demişi cei care fac ceva!”

silviu hurduzeu 1

Solicitat să-şi spună părerea vizavi de cele întâmplate miercuri, 29 aprilie, la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş, unde managerul Adrian Cican a fost revocat din funcţie exact în ziua în care a dat în folosinţă reţeaua de oxigen medical, a extins Secţia ATI cu 25 de paturi şi a adus un aparat RT PCR, preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, a declarat: „Dacă e să mă întrebaţi cum văd eu acel Ordin al ministrului Sănătăţii, am impresia că sunt demişi cei care fac ceva!”.

După ce a făcut o scurtă trecere în revistă a realizărilor prezentate miercuri de Adrian Cican, cel care numea evenimentul „O zi foarte importantă pentru spitalul din Caransebeş”, Silviu Hurduzeu, care a participat la acel eveniment, a afirmat că situaţia acestuia este cumva diferită de cea a Alinei Stancovici, cea care a fost suspendată din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa.

„Când am fost sunat şi mi s-a spus despre acest lucru, am avut impresia că nu înţeleg ce se întâmplă, adică pe un om care în ziua respectivă inaugurează anumite lucruri într-un spital îl schimbi, nu ştiu dacă a existat o motivare, cu atât mai mult cu cât nici în cazul spitalului din Reşiţa, nici în cazul celui din Caransebeş, nu am avut cazuri de infecţii. Spun asta pentru că acum trei, patru săptămâni, din cauza lipsei echipamentelor de protecţie, pericolul cel mai mare pentru cele două spitale îl reprezenta îmbolnăvirea cadrelor medicale, medici, asistenţi şi infirmieri, ceea ce ar fi pus în pericol funcţionarea celor două spitale care sunt în prima linie, spitalul din Reşiţa cu Secţia Boli contagioase, şi cel din Caransebeş, care este spital-suport COVID-19. Nu am avut astfel de cazuri, nici la Reşiţa, nici la Caransebeş, s-au făcut şi dotări, au fost şi investiţii, şi achiziţii de echipamente”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

Silviu Hurduzeu şi-a mai exprimat nedumerirea în acest sens, aducând în discuţie declaraţia secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, în cazul directorului medical al spitalului din Suceava, cel care a chemat toţi angajaţii la muncă, invocând un ordin de ministru fals, el însuşi fiind identificat cu SARS-CoV 2, infestând mai mulţi medici. Ionel Oprea – a subliniat Silviu Hurduzeu – a spus: „Care e problema mea? Ce motiv legal aş invoca să nu-şi reia funcţia?”.

„Deci, pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Doar pentru că la Suceava preşedintele de Consiliu judeţean e membru PNL şi la Caraş-Severin e membru PSD? Este un dublu standard. Nu cred că într-o astfel de perioadă sunt normale astfel de lucruri, mai ales că nu au fost deficienţe majore, nici la spitalul din Reşiţa, şi nici la spitalul din Caransebeş nu au fost probleme”, a concluzionat Silviu Hurduzeu.

5 1